Era mic. Avea vreo 4 ani putin trecuti de jumatate. Ii placea mereu sa mearga pe lac , sa priveasca broscutele, sa admire inaltimea stufului asemeni zidurilor unei cetati ce nu va putea fi cucerita parca, niciodata. Lua adeseori cate un stuf lung si atingea pe spate cate o broscuta, admirandu-i saritura acrobatica pana in apa. Avea locul preferat, un luminis desfacut in stuf si batatorit cumva , parca de cineva anume. Niste crengute curatate, infipte in apa , il faceau din ce in ce mai curios sa stie cum si la ce folosesc. Uneori, vedea prin apa cateva siluete lungi, care aduceau a mormoloci uriasi. Se dadea mereu in spate cand vedea faptura lunga ce-si unduia corpul , serpuind. Cate un plescait facea ca linistea lacului sa dispara si tot mai multe zgomote isi faceau prezenta pe apa.
– Ce faci Gabriel, iar enervezi pestii ? Se auzi o voce ragusita si cunoscuta totodata.
Era nenea Stefan, vecinul cu casa din dreapta bunicilor.
– Nu nene, vroiam doar sa stiu ce sunt acele vietati cu lungi si cu spatele negru.
– Vrei sa prindem unul ? spuse incet nenea Fane, parca sa nu mai auda nimeni.
– Sigur ca vreau, dar sa nu il apropii de mine, te rog !
– Stai linistit, ti-l arat si ori il iau eu, ori ii dam drumul in apa, da ?
– Bine , spuse copilul inghitind in sec de spaima si cu glasul scazut.
Omul scoase din geanta de piele prafuita si jerpelita de atata folosinta, o scandurica pe care avea insirat un fir cum baietelul nu mai vazuse pana atunci. Era prima data cand vedea o pana goala de cucos, prinsa cu cablu de acel fir. Interesul parea si mai aprig cand din geanta isi facu aparitia si un ac indoit, pe care omul nostru il lega la capatul firului. Era de-a dreptul uimit.
,, Ce-o mai fi si asta ?,, Se intreba micutul, curios si nerabdator totodata…
Barbatul cauta cu privirea o bucata de stuf mai tanar si rezistent . Il desface de frunze si toata ,,isprava,, de dinainte , o leaga pe bat. Intr-o cutie, colcaiesc niste rame, asa cum vazuse in gradina cand sapa bunicul. Una din aceste rame isi gaseste intrebuintarea tocmai in boldul indoit. Stramba putin din nas , dar na, stie el nenea Stefan ce face.
Arunca acul si firul in apa si vede numai o particica din pana de cocos plutind pe micile valuri starnite de o adiere anemica de vant.
– Asa se si cheama Gabriel, pluta, spuse barbatul razand ,cu ochii pe firul din apa.
O smucitura puternica din mana barbatului, il facu pe bietul copil sa se dea cativa pasi mai in spate. Asista cu sufletul la gura la confruntarea a doua forte. Cea a pestelui in apa si abilitatea pescarului ce vrea sa-l aduca pe mal. Dupa ceva timp, plescaiturile continua pe mal si pescarul apuca victorios vietatea otelita , cu coada rosiatica si gura mare, cerand parca ajutor .
– Ce este ?
– Exact acel lucru pe care tu il vedeai serpuind in apa. Este un peste , un ciortan…
– Aha, deci asta este un peste. De multe ori i-am auzit pe ai mei ca au cumparat si au gatit peste, dar nu am vazut niciodata unul , asa in realitate. Pot sa-l tin putin ?
– Uite , daca vrei, ti-l dau acasa, sa-l duci bunicilor si aveti o masa pe cinste. Vrei ?
– Sigur, se vor bucura…
Se grabea sa ajunga repede acasa , cu captura in sacosa, cand la un moment dat, simti o smucitura . O zbatere parca disperata a pestelui captiv. Se uita in sacosa si gura rotunda cerea parca un suflu de viata. Uitase pe loc de bucuria ce avea sa o aduca bunicilor si-si canaliza atentia la agonia pestelui. In goana cea mai mare ajunse la cealalta parte de lac, unde nenea Stefan nu-l putea vedea si aproape plangand, arunca pestele in apa. Un timp, acesta ramase plutind. Inima copilului statea sa-i sparga pieptul. O plescaitura, si pestele disparu ,, la casa lui,, se gandi micutul, facand un semn ca de ramas bun.
PS : Oare vom putea trai aceleasi idei la maturitate …???
